FAQ

Unde este disponibil serviciul #GETHOMESAFE?

Serviciul este momentan disponibil doar în București și Ilfov. SSG lucrează la extinderea lui în restul țării.

 

De ce trebuie să oferim atâtea detalii despre noi?

Toate detaliile pe care utilizatoarele le oferă la înregistrarea în #GETHOMESAFE sunt folosite pentru identificarea cât mai rapidă și mai eficientă a beneficiarelor. Acestea se află sub protecția GDPR, sunt comunicate doar către SSG și se șterg odată cu rezilierea contractului. Datele personale ale fetelor și femeilor înscrise în serviciu nu vor fi folosite în alte scopuri.

De ce e nu e disponibil și pentru bărbați?

Proiectul a fost lansat ca un răspuns la piesa Erikăi Isac, ”Macarena”. Nu considerăm că doar femeile și fetele au nevoie de protecție, însă am considerat că această cauză este una mai presantă, date fiind toate statisticile din România privind violența și hărțuirea femeilor.

Când o să fie disponibil și în alte județe?

SSG lucrează activ la extinderea serviciului, București și Ilfov fiind varianta pilot a proiectului.

Cum se decide dacă e alarmă falsă sau nu?

Încurajăm beneficiarele serviciului să dea share live location atunci când pleacă de undeva și vor să se simtă mai safe, iar folosirea emoji-ului woman dancing sau a textului ”Macarena” doar atunci când sunt într-un pericol real de a fi agresate. Înțelegem că impredictibilitatea situațiilor, așadar fiecare caz în care sesizăm lipsa unui potențial agresor la locul intervenției va fi tratat cu grijă și responsabilitate. 

E acest serviciu legal?

Serviciul este 100% legal cât timp intervențiile se fac pe domeniul public, conform legii 333/2003.

Ce se întâmplă dacă ieși cu cineva, ajungi la el acasă și dai mesaj?

SSG nu are autorizație de intervenție în spațiile private, așadar recomandăm tuturor beneficiarelor să aleagă ca locuri de întâlnire spații publice, accesibile. În spațiile private, singurul aliat este Poliția Română, prin 112. 

Cine e SSG și cine plătește toate aceste cheltuieli?

SSG este o companie privată de pază și securitate cu acoperire națională, furnizor al Casei Regale din România. Toate costurile asociate serviciului #GETHOMESAFE (dispecerat, flotă, echipaj, training, website, Call Center, WhatsApp etc) sunt acoperite integral de SSG.

Ce se întâmplă dacă nu mai ești în locația indicată inițial?

Beneficiarele programului trebuie să trimită echipajului SSG cea mai recentă locație, cu detalii cât mai precise, pentru o localizare cât mai rapidă și corectă a lor. În cazul în care beneficiara serviciului își schimbă locația, aceasta trebuie să anunțe printr-un mesaj pe WhatsApp noua locație.

Serviciul e disponibil și în afara României?

Nu. Legislatia în vigoare privind paza si protectia ne permite doar intervenția asupra teritoriului României.

Am nevoie să descarc o aplicație?

Singura aplicație de care ai nevoie pentru folosirea serviciului #GETHOMESAFE este WhatsApp, aplicația oferind deja location tracking (consimțit de utilizator) prin opțiunea Share Live Location. Completează formularul de pe gethomesafe.ro și un operator SSG te va contacta în cel mai scurt timp pentru înrolarea în serviciu.

Cine sunt SSG? Sunt în toată țara? Sunt voluntari? De ce nu sunt plătiți? Cine ar lucra gratis?

SSG este o companie privată de pază și securitate cu acoperire națională, furnizor al Casei Regale din România. Echipa noastră de intervenție este compusă din angajați direcți și colaboratori, iar SSG asigură paza și protecția celor mai mari retaileri din România. Agenții noștri sunt înscriși automat în proiectul #GETHOMESAFE și intervin la solicitările beneficiarelor complet gratuit, ca un mod de a-și exprima sprijinul pentru fetele și femeile din România care au nevoie să se simtă mai în siguranță.

Care este capacitatea de intervenție? În câte județe, orașe, comune există personal de la SSG și câte persoane pentru a interveni? Ce se intamplă dacă este nevoie mai mare decat personalul disponibil? 

SSG Security prestează servicii la nivel național, dar momentan proiectul #GETHOMESAFE se derulează în București și Ilfov. În caz de nevoie, se intervine cu un echipaj SSG format dintr-un agent și, când situația o impune, se solicită în Call Center (de către primul echipaj) unul sau mai multe echipaje în plus.

 

Cum sunt evitate situațiile în care în cazuri de violență, în loc să sune la 112, femeile și fetele minore vor apela la firma de pază? Dacă firma de pază preia cazuri care sunt de competența poliției, nu vor întârzia procesul de intervenție al acestora?

În cadrul acestui proiect, SSG vine în ajutorul persoanelor care au solicitat intervenția până la sosirea poliției. Cazurile nu sunt preluate sau instrumentate de firma de pază, SSG doar intervenind/constatând situația și aplanând potențialul conflict până la sosirea echipajelor de poliție la fața locului și preluarea oficială a cazului.

 

Având in vedere colectarea de date personale (locație, fotografii cu persoanele cu care ies în oraș, fotografii cu autovehicului acestuia și așa mai departe) cum se realizează stocarea lor în siguranță? Și, mai ales, cum se asigură SSG ca aceste informații nu pot fi folosite de potențiali agresori pentru a hărțui fete și femei care folosesc serviciul?

La semnarea contractului cu SSG Security, fiecare persoană va semna și un acord GDPR privind divulgarea informațiilor și acordul de imagine, informații ce vor fi folosite doar în derularea contractului. După fiecare intervenție, conform politicii interne, imaginile/pozele și datele confidențiale se șterg, dacă acestea nu au fost solicitate de poliție la fața locului. În acest caz, datele se stochează până la predarea către poliție, ulterior fiind șterse din serverul SSG.